PILONUL ȘCOALă

Școala este unul dintre actorii cei mai importanți ai unei comunități și totodată unul dintre factorii determinanți în generarea unei schimbări pe termen lung. Prin intermediul acestui pilon, platforma Azi pentru Mâine abordează elevii din întregul ciclu de învățământ (clasele 0 – XII), iar în școlile în care intervine, abordează două componente: una de educație pe tema colectării separate a deșeurilor în vederea reciclării și a importanței adoptării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător și una de colectare separată a deșeurilor de către elevi. Aceasta din urmă are loc prin intermediul infrastructurii de interior și exterior pusă la dispoziție de către platformă.

Din 2019 și până în prezent, platforma Azi pentru Mâine a ajuns la 91.350 de elevi din 64 de școli din județele Dolj, Vâlcea, Călărași, Constanța, Ilfov, Dâmbovița și Municipiul București care au colectat separat în vederea reciclării 179 de tone de deșeuri reciclabile în cadrul unui concurs de colectare separată desfășurat anual.

Rezultate de impact:

4.152 de cursuri fizice și online pentru elevi pe tema colectării separate a deșeurilor

611 profesori informați indirect despre colectarea separată a deșeurilor

54 de containere de exterior pentru colectarea separată a deșeurilor

530 de pubele de interior pentru colectarea separată a deșeurilor

În anul școlar 2022-2023, Azi pentru Mâine va ajunge în 76 de școli din județele Dolj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Tulcea unde va derula activități educaționale dublate de un concurs de colectare separată între clasele școlilor incluse în proiect. Înscrierea cantităților colectate lunar de fiecare școală se va face folosind platforma digitală www.expertdeseuri.ro, un instrument ce permite monitorizarea permanentă a cantităților colectate și facilitează relația dintre școală și colector în procesul de management al deșeurilor.

0
de elevi informați despre colectarea separată a deșeurilor
0
de școli incluse în proiect
0
de kilograme de deșeuri colectate separat
0
de cursuri de cursuri fizice și online pentru elevi pe tema colectării separate a deșeurilor
0
profesori informați indirect despre colectarea separată a deșeurilor
0
de containere de exterior pentru colectarea separată a deșeurilor