AZI PENTRU MAINE PE PLAJA

Azi pentru Maine pe Plaja  este un proiect de educatie de mediu si colectare selectiva a deseurilor (plastic, PET, aluminiu, hartie, carton si sticla) pe 4 din cele mai aglomerate plaje de pe litoralul romanesc: Mamaia, Eforie (Nord si Sud), Venus si Saturn. Lungimea celor patru plaje este de aproximativ 17 kilometri. Romania are in prezent cel mai mic grad de reciclare din Uniunea Europeana, dupa Bulgaria, potrivit unui raport al Comisiei Europene din 2017. In plus, Marea Neagra este cea mai poluata mare din Europa, cu un nivel al deseurilor din plastic de doua ori mai mare decat in alte regiuni.

Scopul proiectului este de a creste gradul de responsabilitate fata de mediul inconjurator in randul turistilor de pe litoralul romanesc dar si in randul companiilor din turism din judetul Constanta, care desfasoara activitati comerciale pe cele patru plaje.

Printre cele mai importante obiective ale proiectului se numara:

  • In perioada mai-august, cele patru plaje vor fi permanent ecologizate de catre o echipa formata din 50 de voluntari care vor colecta selectiv deseurile gasite aici;

  • Implementarea unei campanii de constientizare in randul a 50.000 de turisti care isi vor petrece vacanta pe cele patru plaje in intervalul iunie-august cu privire la importanta reciclarii si a unui comportament responsabil fata de mediul inconjurator;

  • 50 de terase/restaurante/cafenele care isi desfasoara activitatea pe cele patru plaje vor fi informate despre colectarea selectiva a deseurilor, vor beneficia de custi amenajate special pentru colectarea selectiva si vor putea primi statutul de entitate responsabila fata de mediul inconjurator.

AZI PENTRU MAINE IN SCOALA

Scopul proiectului Azi pentru Maine in Scoala este de a creste nivelul de intelegere a conceptului de zero waste si de colectare selectiva a deseurilor si reciclarea acestora in Romania. Proiectul include doua componente: una de educatie privind un comportament responsabil fata de mediul inconjurator in randul copiilor din clasele V-VIII din mediul urban si una de colectare selectiva a deseurilor de catre acestia.

De asemenea, toate comunitatile incluse in program vor fi introduse in Platforma Harta Reciclarii, un proiect al Asociatiei ViitorPlus, dezvoltat in parteneriat cu compania Coca-Cola HBC Romania. Harta este disponibila aici: https://localizare.hartareciclarii.ro.

In cadrul proiectului Azi pentru Maine in Scoala ne propunem:

  • Sa ajungem la 25.000 de elevi din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) precum si la parintii si profesorii acestora din 32 de scoli din mediul urban din 5 judete din regiunea de sud a Romaniei – Calarasi, Constanta, Craiova, Dolj si Valcea – si Municipiul Bucuresti, printr-o campanie de informare menita sa creasca nivelul de cunostinte al acestora privind conceptele de zero waste, reciclare si implicare civica in probleme de mediu;

  • Cu sprijinul unitatilor de invatamant incluse in proiect, sa colectam din cele 32 de scoli 90.000 kilograme de deseuri (plastic, PET, hartie, carton, can);

  • Pe parcursul vacantei de vara, cu sprijinul scolilor implicate in proiect si al Asociatiilor de Parinti (in cazul in care acestea exista la nivelul scolilor selectate) sa implicam, alaturi de elevi, comunitatea din jurul scolilor partenere, in actiuni de voluntariat de ecologizare / curatare a malurilor unor râuri/lacuri din comunitate. Practic, proiectul isi propune sa creeze poluri/grupuri de initiativa pe tematicile proiectului la nivelul fiecarei scoli, cu scopul de a promova comportamentul responsabil fata de mediul inconjurator.

Stiati ca?…

  • …Pentru fabricarea unei sticle de plastic de 1 litru se utilizează echivalentul apei ce curge la robinet timp de 6 minute?

  • … O tonă de hârtie reciclată salvează de la tăiere 17 copaci și economisește 26 de tone de apă?

  • … Prin reciclarea ambalajelor de plastic se economisesc resursele de petrol, producția de plastic utilizând 8% din producția de petrol a globului?

  • … O tonă de oțel reciclat reprezintă o tonă de minereu de fier economisit, iar metalul poate fi reciclat la infinit?

  • … Reciclarea unei tone de aluminiu elimină 9 tone de emisii de CO2 și 4 tone de bauxită, materia primă din care se face aluminiul?

  • … PET-ul poate fi reciclat în medie de 4-5 ori și transformat în ambalaje? Însă dincolo de reutilizarea lui ca ambalaj, PET-ul reciclat poate fi folosit într-o mulțime de domenii, inclusiv în industria textilă sau cea a echipamentelor sportive. Astfel, din 10-15 PET-uri reciclate se poate confecționa 1 tricou, iar din 50 de PET-uri se poate fabrica 1 pulover?

  • … Aproximativ 35% din copacii tăiați la nivel mondial sunt folosiți pentru producerea hârtiei?

  • … Numai 9% din plasticul fabricat este reciclat?

  • … Atunci când putrezește, hârtia emite metan, gaz cu efect de seră, responsabil pentru încălzirea globală?